S.C. Piețe Sibiu S.A.
Societatea comercială Piețe Sibiu a luat fiinţă la data de 06.08.2010 în urma aprobării de către Consiliul Local al Municipiului Sibiu a Hotărârii nr. 246/2010 privind reorganizarea Serviciului Public Administraţia Pieţelor în societate comercială pe acţiuni de tip închis, având ca acţionari Municipiul şi Judeţul Sibiu.
Societatea administrează pieţele agroalimentare şi târgul “Obor” din municipiul Sibiu, punând la dispoziţia persoanelor fizice şi juridice interesate spaţiile special amenajate în perimetrul acestora în vederea desfăşurării unor activităţi cu specific comercial.
Piața Cibin
Este structurată în două părți: în Piața Cibin I sunt 83 spaţii comerciale închise, 304 mese şi 14 standuri de flori iar în Piaţa Cibin II în sectorul de comercializare a produselor vrac se comercializează răsaduri, varză și pepeni, producătorii si comercianţii având la dispoziţie un număr de 30 spaţii.
Piața Rahova
În Piaţa Rahova există 28 de spaţii închise, 137 de mese și 8 standuri de flori, iar în zona de comercializare a produselor vrac se comercializează pepeni și varză, producătorii și comercianţii având la dispoziţie un număr de 20 de structuri de vânzare.
În Piaţa V. Aaron sunt 22 de spații închise, 24 de structuri de vânzare, precum si 16 structuri în sectorul de comercializare a produselor vrac unde se comercializează pepeni si varză.
Târgul Obor
Este structurat astfel:
- sectorul destinat comercializării produselor noi (haine, încălțăminte, obiecte de uz casnic etc.) cu 179 spaţii;
- sectorul de comercializare a autovehiculelor cu o capacitate de cca 700 locuri;
- sectorul de comercializare a obiectelor de ocazie care dispune de 250 de structuri de vânzare (150 mese şi 100 standuri);
- sectorul de comercializare a obiectelor second-hand (biciclete, motociclete, obiecte sanitare, scule, piese auto şi cauciucuri) care dispune de aproximativ 50 de structuri de vânzare. În zilele de marți și vineri în târgul obor se comercializează cereale și animale vii.
Date de contact
SC PIEȚE SIBIU SA, Sibiu, Calea Şurii Mari, nr.16A, tel.0269/210539, fax.0269/231368, e-mail: piatasibiu@yahoo.com