Piata agroalimentara Câmpia Turzii

În ultimele zile în spațiu public au apărut discuții și afirmații referitoare la neadoptarea și nerespectarea măsurilor pentru prevenirea și combatarea efectelor pandemiei de COVID-19 în piețele agroalimentare din țară.

Asociația Administratorilor de Piețe din România face următoarele precizări:

Piețele agroalimentare au fost deschise pe tot parcursul anului și nu a fost înregistrat niciun focar de infecție. De la începutul pandemiei, inclusiv în perioada sărbătorilor Pascale, când măsurile erau mult mai drastice, activitatea din piețe s-a putut desfășura fără a afecta în vreun fel comercializarea produselor.

Administratorii de piețe au fost în continuă colaborare cu organele de control, tocmai pentru a prevenii răspândirea virusului. Acolo unde a fost cazul, individual, au fost implementare măsuri suplimentare, de exemplu: în unele piețe din țară au fost relocate mesele/tarabele pentru a se asigura distanța socială dintre culoare, tot pentru respetarea distanței sociale au fost relocați producătorii la alte mese, piețele au fost dezinfectate periodic, s-au creat circuite speciale de intrare-ieșire, a fost implicat personal suplimentar care să asigure respectarea tuturor măsurilor.

Atât producătorii agricoli, cât și comercianții care își desfășoară activitatea în piețe s-au adaptat și au respectat măsurile impuse.

Activitatea piețelor agroalimentare în spații închise se poate desfășura în continuare cu respectarea măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Propunerea Asociației Administratorilor de Piețe din România este ca analiza de închidere a piețelor agroalimentare din spații închise să se facă în urma unei analize cu autoritățile publice locale, iar măsurile restrictive să fie luate doar acolo unde este cazul.

Asociaţia Administratorilor de Pieţe din România este o asociație care reunește 35 de entități membre (instituții și societăți comerciale) din întreaga țară. AAPR este cea care a introdus pentru prima dată plata cu cardul în piețele din România și este, din 2013, membru al Uniunii Mondiale a Piețelor cu Amănuntul și En-gros, asociație internațională non-profit dedicată promovării schimbului internațional de informații privind piețele en-gros și cu amănuntul, cu scopul de a îmbunătăți construcția lor, organizarea și managementul.

Persoană de contact,
Livia Micu – Secretar
0744/638549